Caută
Close this search box.
Caută
Close this search box.

Plafonare energie electrica pentru clienti casnici

Energie electrica

Gaze naturale

CLIENT CASNIC

1. Ce inseamna plafonarea preturilor? Cum si cui se aplica?

Conform prevederilor OUG 27/2022, cu modificarile si completarile ulterioare (aduse inclusiv prin Legea 357/2022 si OUG 192/2022), aplicabile in perioada 1 ianuarie 2023-31 martie 2025, pretul final facturat de catre furnizorii de energie electrica este de:

  • maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat in perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de catre urmatoarele categorii de clienti:
    1. clientii casnici al caror consum lunar este cuprins intre 0 si 100 kWh inclusiv;
    2. clientii casnici la al caror loc de consum locuiesc persoane care utilizeaza dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuarii tratamentelor, pe baza confirmarii de la medicul specialist si a unei cereri depuse la furnizor; pentru luna ianuarie 2023 in locul confimarii medicale se depunde o declaratie pe propria raspundere*;
    3. clientii casnici care au in intretinere cel putin 3 copii cu varsta de pana in 18 ani, respectiv 26 de ani, in cazul in care urmeaza o forma de invatamant, in baza unei cereri si a unei declaratii pe propria raspundere;
    4. clientii casnici familii monoparentale care au in intretinere cel putin un copil cu varsta de pana la 18 ani, respectiv 26 ani in cazul in care urmeaza o forma de invatamant, in baza unei cereri si a unei declaratii pe propria raspundere*;
  • maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, clientii casnici al caror consum lunar la locul de consum este cuprins intre 100,01 si 255 kWh; consumul de energie electrica cuprins intre 255 si 300 kWh/luna se factureaza la pretul de maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus;
  • maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, in cazul in care consumul depaseste 300 kWh/luna intregul consum se factureaza la acest pret;

 

* Modelele solicitarii si declaratiei pe propria raspundere sunt disponibile in sectiunea Documente necesare clientilor casnici pentru a beneficia de plafonare precum si in oricare din Centrele de Relatii cu Clientii Premier Energy Furnizare.

Pretul final facturat plafonat se aplica de la data de intai a lunii urmatoare celei in care s-au depus cererea si declaratia pe propria raspundere.

In perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025, pentru perioadele de facturare pentru care consumul se stabileste in baza indexului citit si transmis de catre client (autocitire), incadrarea in transele de consum pentru aplicarea pretului plafonat se realizeaza pe baza consumului de energie electrica determinat luand in considerare indexul transmis de catre client. In cazul in care intervalul de citire de catre operatorul de distributie este cel stabilit prin dispozitiile legale in vigoare, consumul aferent fiecarei perioade de facturare cuprinse intre doua citiri ale contorului se stabileste ca produs intre numarul de zile ale perioadei de facturare si consumul mediu zilnic, incadrarea si facturarea clientului fiind in conformitate cu transele de consum aferente.

In cazul in care citirea contorului se realizeaza la un interval mai mare decat cel de 3 luni prevazut de legislatia in vigoare, regularizarea consumului de energie electrica se realizeaza prin raportare la ultimul index citit si comunicat de catre client (autocitire)/Operator de distributie, incadrarea in transele de consum pentru perioada de facturare fiind realizata in baza consumului stabilit ca diferenta intre indexul citit si comunicat de catre Operatorul de distributie si indexul citit si comunicat de client (autocitire)/OD.

2. Ce trebuie sa fac ca sa beneficiez de plafonarea facturilor la energie electrica?

In cazul clientilor finali casnici, pretul final plafonat la energie electrica se aplica astfel:

  • clientul final casnic beneficiaza automat de pretul plafonat la care se incadreaza conform consumului lunar cu exceptia clientilor casnici din categoriile speciale mentionate la art. 1 alin. 1 lit. a subpunctele ii, iii si iv din OUG 27/2022, cu modificarile si completarile ulterioare (la al caror loc de consum locuiesc persoane care utilizeaza dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuarii tratamentelor, care au in intretinere cel putin 3 copii cu varsta de pana in 18 ani, respectiv 26 de ani, in cazul in care urmeaza o forma de invatamant si clientii casnici familii monoparentale, care au in intretinere cel putin un copil cu varsta de pana la 18 ani, respectiv 26 ani in cazul in care urmeaza o forma de invatamant) care beneficiaza de plafonare in luna urmatoare depunerii documentelor necesare mentionate mai sus la pct. 1.

 

* Modelele solicitarii si declaratiei pe propria raspundere sunt disponibile in sectiunea Documente necesare clientilor casnici pentru a beneficia de plafonare precum si in oricare din Centrele de Relatii cu Clientii Premier Energy Furnizare.

3. Cum pot depune documentele pentru a beneficia de plafonare conform legii?

Canalele de comunicare prin care puteti transmite documentele semnate sunt urmatoarele:

  • online, prin transmiterea unei solicitari in secțiunea “Contact” → Formular contact
  • servicii de curierat, la adresa din localitatea Targu Jiu, strada Depozitelor, numarul 2, judetul Gorj, cod postal, 210238;
  • direct, la oricare din Centrele de Relatii cu Clientii Premier Energy Furnizare, cu programarea in prealabil a vizitei pentru 0 timp de asteptare, care poate fi efectuata accesand premierenergy.info/rezervare-online/ sau telefonic, apeland numarul 0251 408 004, de luni pana vineri, in intervalul orar 08:00 – 20:00.

Ordonanta de urgenta nr 119/2022 privind plafonare preturilor la energie poate fi consultata aici.

Informatiile privind plafonare la energie electrica, pentru clienti casnici, in perioada 1 septembrie 2022– 15 decembrie 2022 pot fi consultate aici.
 
Informatiile privind plafonare la energie electrica, pentru clienti casnici, in perioada 1 aprilie 2022– 31 august 2022 pot fi consultate aici.